Cu timpul… de Jorges Luis Borges

„După un anumit timp,
omul învață să perceapă diferența
subtilă între a susține o mână
și a înlănțui un suflet,
și învață că amorul nu înseamnă a te
culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță,
și așa, omul începe să învețe…
că săruturile nu sunt contracte
și cadourile nu sunt promisiuni,
și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși,
și învață să-și construiască toate drumurile
bazate în ASTĂZI și ACUM,
pentru că terenul lui MÂINE este prea nesigur pentru a face planuri…
și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult,
până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui,
arde și calcinează.

Așa că începe să-și planteze propria grădină
și-și împodobește propriul suflet,
în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori,
și învață că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forță, că într-adevăr e valoros,
și omul învață și învață … și cu fiecare zi învață.

Cu timpul înveți că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul întelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fară a pretinde să te schimbe,
îți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești.

Îți dai seama cu timpul că dacă ești alături de această persoană
doar pentru a-ți întovărăși singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați,
și că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea
înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieții să facă rau celui rănit.

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta,
asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul întelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodată prietenia lui nu va mai fi la aceeași intensitate.

Cu timpul iți dai seama că deși poți fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființa umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleași umilințe și dispreț,
dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveți că grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi așa cum sperai.

Cu timpul îți dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deși te simți fericit cu cei care-ți sunt împrejur,
îți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine și acum s-au dus
și nu mai sunt…

Cu timpul vei învață că încercând să ierți sau să ceri iertare,
să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, se învață doar cu timpul…”

Time

Time

Printre vise…

În timp ce noi persoane îşi fac apariţia în viaţa mea, altele dispar. Rămân doar cei ce mă înţeleg fără cuvinte, cei ce văd dincolo de aparenţe şi mai ales, cei ce reuşesc să mă facă să zâmbesc fără prea mari eforturi. Ei vând vise, şi eu, încă le vreau. Uit că am fost dezamăgită de atâtea ori şi am spus că nu mai cred în oameni, îmi las cinismul în cutia cu amintiri şi visez din nou. Nu există ieri, doar azi şi mâine. Cu cât ajungi mai sus, cu atât mai dureroasă este căderea… dar timpul de recuperare este totuşi acelaşi. Şi dacă tot voi suferi, vreau măcar să ştiu că a meritat. Visez, şi nu vreau să mă trezesc…

Despre hackeri…

Se spune despre hackeri că sunt pasionaţi ai informaticii care se ocupă în special cu „spargerea” codurilor unor sisteme informatice. Asocierea cuvântului hacker (expert în calculatoare) cu operaţiuni imorale şi/sau ilegale este doar „între urechile” publicului larg, care a citit astfel de articole, şi a ramas cu impresia greşită (prejudecata, stereotipul) că hackerii (în general) ar fi nişte infractori.

Se  pot deosebi următoarele sensuri specializate (din subcultura informaticienilor) ale cuvântului hacker:

– cineva care cunoaşte foarte bine un limbaj de programare sau mediu de programare, astfel încât poate scrie un program fără niciun efort aparent;

– cineva care inventează, proiectează, dezvoltă, implementează, testează sau îmbunătăţeşte o tehnologie;

– cineva care oferă soluţii neconvenţionale dar adecvate împotriva exploiturilor, erorilor şi ale unor alt fel de probleme, cu ajutorul mijloacelor disponibile.

E.S. Raymond spune în ghidul pentru cei care vor să devină hackeri:

„Hackerii adevăraţi îi numesc «crackeri» şi nu vor să aibă de a face cu astfel de oameni. Hackerii adevăraţi îi consideră pe crackeri drept leneşi, iresponsabili şi nu foarte deştepţi, reproşându-le că a fi în stare să spargi o protecţie te face la fel de hacker pe cât a porni un automobil prin efracţie te face inginer. … Diferenţa esenţială este: hackerii construiesc, crackerii distrug. Dacă vrei să devii hacker, citeşte în continuare. Dacă vrei să devii cracker, citeşte grupul de Usenet news://alt.2600 şi pregăteşte-te să faci de la cinci la zece ani de pârnaie din momentul în care afli că nu erai aşa deştept pe cât te credeai. „

Există unele zvonuri conform cărora hackerii ar urma o etică proprie acestui grup social. Există „hackeri etici”, care respectă legile ţării în care se află şi sparg sisteme informatice doar pentru a aduce la cunoştinţa proprietarilor lor lipsa de protecţie a acestora, spărgându-le doar cu acordul prealabil al proprietarilor sistemelor respective.

Referindu-ne la hackerii care comit infracţiuni, numiţi mai corect crackeri sau spărgători de calculatoare, din informaţiile publicate de FBI nu ar rezulta că cei care comit infracţiuni informatice ar avea vreo etică respectabilă, ei comiţând tot felul de fapte care pe lângă a fi infracţiuni sunt fapte profund antisociale (furt, fraudă, escrocherie, violarea dreptului la privacy, furt de identitate, şantaj, hărţuire, etc.) iar păgubiţii sunt adesea oameni de rând, nu mari companii cărora li s-ar putea reproşa ceva.

După Sam Williams, a existat într-adevăr o etică a hackerilor, dar pe vremea respectivă hackerii nu erau infractori, ci doar informaticieni motivaţi de curiozitate şi spirit de joacă. Epitetul de hacker aplicat infractorilor ar proveni după el din faptul că ziarele au luat notă că primii infractori informatici care au fost judecaţi făceau referire la etica hackerilor (ne-infractori) în apărarea proprie.

Printre cei mai cunoscuti hackeri din lume se află un tânăr pe nume Jonathan James, care la vârsta de doar 16 ani a reuşit să spargă mai multe coduri ale NASA şi mai multe coduri din sistemul de apărare al SUA. Jonathan a făcut toate aceste lucruri foarte simplu, în opinia lui, reuşind să fure softuri în valoare de 1,7 milioane de dolari, dar şi mai multe parole ale unor angajaţi din cadrul instituţiei, având astfel acces la multe mail-uri “sensibile”. Pentru că la vremea când a comis delictul era minor, nu a primit decât o pedeapsă de 6 luni de închisoare, pe care le-a efectuat la reşedinţa sa. Dacă Jonathan ar fi fost adult, s-ar fi ales cu o pedeapsă de peste 10 ani de închisoare. Argumentul tânărului? „Am vrut să văd până unde pot merge”.

Un alt caz este acela al lui Adrian Lamo, un alt tânăr din SUA. Supranumit şi “hackerul fără casă”, acesta a accesat doar din internet caffe-uri baze de date ale unor site-uri precum Yahoo, Bank of America sau Microsoft, căutând puncte slabe ale acestora. A reuşit să spargă codurile şi apoi a informat companiile respective de punctele slabe pe care le au. Când un „white hat hacker” este angajat, având acceptul companiei totul este legal, dar ceea ce Adrian Lamo a făcut, a fost ilegal, acesta neavând permisiunea site-urilor pentru a accesa baze de date. Pentru delictul comis a primit 6 luni de închisoare pe care de asemenea le-a efectuat la reşedinta sa.

Kevin Mitnick sau „hacker poster boy”, este probabil “cel mai căutat om de pe internet”, dupa spusele poliţiei. Faima pe care acesta şi-a construit-o încălcând legea pe www i-a adus şi „privilegiul de a fi subiectul a două ecranizări: „Freedom Downtime” şi „Takedown”. La fel ca unul dintre fondatorii Apple, Steve Wozniak, Kevin a început prin a-şi procura abonamente de transport în comun, falsificându-le de pe internet, prin accesarea bazei de date a companiei de transport. Însă nu acest obicei i-a adus faima. Dupa doar cateva luni a reusit sa intre in sistemul de aparare nationala a S.U.A. si sa fure codurile de acces, avand astfel cale libera spre bombele nucleare ale Americii, asta după ce mai furase cateva dintre cele mai importante coduri de acces pentru conturile din bănci ale mai multor corporaţii, reuşind să dea peste cap sistemul de telefonie fixă de pe coasta de vest a Americii.

Un hacker foarte faimos este şi Kevin Poulsen, cunoscut şi sub pseudonimul “Black Dante”. Poulsen a reuşit să spargă mai multe coduri pe internet şi apoi să îşi cumpere un Porsche nou nouţ, aceasta fiind prima abatere de la normele legale. Dar ceea ce l-a facut cel mai celebru a fost momentul în care a reuşit să acceseze baza de date a sistemului de telefonie mobilă din SUA şi să blocheze rând pe rând mai toate reţelele de telecomunicaţie. Pentru modul în care a procedat Poulsen a fost asemuit cu celebrul personaj de filmul „tăcerea mieilor”, Hannibal Lecter. De asemenea, Poulsen a reuşit să intre în baze de date a FBI, având astfel acces la dosarele multor cazuri celebre ale Americii. Hackerul a fost prins în timp ce îşi făcea cumpărăturile la un supermarket.

Nici România nu duce lipsă de cazuri în care hackerii au facut probleme autorităţilor. Cazul “Vladutz” este unul foarte recent şi nu este decât vârful iceberg-ului din aceest domeniu în ţara noastră. Vlad Duiculescu, tânărul de 20 de ani care a reuşit să spargă sistemele de securitate ale companiei eBay, a fost punctul de plecare al unei colaborări între autorităţile americane şi cele române pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice. Zvonurile în cazul Duiculescu spun că site-ul eBay a renunţat la acuzaţii, oferindu-i un loc de muncă tânărului român şi totodată şansa de a trece de la “black hat hacking” la “white hat hacking”.

Bibliografie: Raymond (2008) – „What Is a Hacker?”
Williams, Sam (2002) – „Appendix B”

 

 

Iubim minciuna…

Deşi negăm asta oricât de des se iveşte ocazia, iubim minciuna. Avem nevoie să fim minţiţi şi cei ce ne iubesc, ne vor minţi cel mai mult. Vrem să auzim mereu că „va fi bine”, cu toate că cel din partea căruia vin încurajările nu poate oferi nici cea mai mică garanţie că aşa va fi. Şi nu cerem explicaţii, nu întrebăm „când o să fie bine?”, ci ne agăţăm de această promisiune, de o afirmaţie nefondată. Pentru că suntem oameni, fiinţe incomplete şi incapabile de a trai singure, căutăm pe cineva care să se alăture suferinţei noastre, cu care să împărtăşim bucuriile şi mai ales, decăderile. Cineva care să te ridice atunci când eşti la pământ, lipsit de speranţă, cineva care să ne mintă frumos, la momentul potrivit.

Minciuna doare, dar adevărul generează dureri insuportabile. Ceea ce nu ştii, nu te răneşte. Am fost dezamăgită de persoanele ce mi-au ascuns adevărul şi le-am reproşat asta, neştiind că de fapt în acele momente mi-au oferit unele din cele mai fericite perioade din viaţă, ajutându-mă să mă desprind de realitate, să pot visa cu ochii deschişi.

Să recunosc încă odată cât de mult am greşit? Să îmi cer iertare pentru a mia oară? La  ce bun… după cât venin am împrăştiat? Îmi vine greu şi mie să mă iert, şi să uit…

Dar, totul va fi bine, pentru că atunci când nu ai pe cineva să te mintă, înveţi, mai mult de nevoie, să te minţi şi singur…

 

White Swan-Black Swan

Mihai Beniuc – Ultima scrisoare (recita Florian Pittis)

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti…
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : „Esti ca oricare” …
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo pururi ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri ne-mai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare…

„A murit Luchi”

Chiar dacă mă priveşti, mă îndoiesc că îţi place mereu ce vezi. E doar o mască, pe care de cele mai multe ori o port în speranţa că vei reuşi să vezi cândva ceea ce e ascuns în spatele ei…

Priveşti zâmbetul fals şi privirea pierdută pe undeva, departe… şi mă întrebi „La ce te gândeşti?” … Urăsc întrebarea, pentru că nu am niciodată răspunsul pe care vrei să îl auzi… Mă gândesc mereu la ceva ce nu poate fi exprimat atât de simplu prin cuvinte, iar dacă aş reuşi totuşi să îţi  explic, te-ai speria de gândurile mele, de visele mele… Aşa că răspund, fără să ezit, minţind „Mă gândeam cu ce să mă îmbrac mâine.”

Pierd nopţi întregi visând cu ochii deschişi, trăind o altă viaţă. Nu învinovăţesc pe cineva dacă nu mă înţelege uneori, pentru că singura vinovată sunt eu. Oamenii văd în mine ceea ce las să se vadă, cumpără imaginea pe care eu o vând: puternică, stabilă, fără suflet… o zăpăcită, cum îmi spun unii. Nimeni nu vrea să vadă un om trist, singur, deprimat şi mai ales, slab . Aşa că nu pot fi eu…

Toate astea mă trimit adesea cu gândul la o scurtă povestioară pe care o citisem pe la vârsta de 10 ani, dar care şi-a lăsat adânc amprenta asupra mea: „A murit Luchi”. Luchi îi spuneau părinţii acasă, era o fetiţă veselă, fără griji, fericită… iar odată cu începerea şcolii ea a trebuit să renunţe la acea persoană, devenind Casian Alexandra, numele său întreg, spus de învăţătoare la citirea catalogului. În momentul în care şi-a acceptat numele, Luchi a murit… În visele mele, cred că încă mai sunt Luchi… dar, răspund la alt nume în viaţa reală.

Nu cred că va mai putea cineva să vadă fetiţa care sunt cu adevărat vreodată… ea a murit pentru cei din jur odată cu prima lacrimă, prima dragoste, prima trădare…